CALITĂȚILE MOTRICE – Totul despre deprinderile de bază ale copiilor

CALITĂȚILE MOTRICE - Totul despre deprinderile de bază ale copiilor -Webee.ro

Calitățile motrice sunt abilitățile prin care corpul uman reacționează la anumiți stimuli prin intermediul unor mișcări ale membrelor. Aceste deprinderi motrice sunt înnăscute, dar unele sunt și dobândite și se învață în primii ani de viață. 

În cazul bebelușilor, pe măsură ce acestea se dezvoltă, și ei încep să descopere lumea, obiectele și ființele din jurul lor. Cu alte cuvinte, aptitudinile motrice îi ajută să meargă, să mute lucruri sau să aibă diferite reacții fizice. Află, în continuare, care sunt etapele dezvoltării deprinderilor motrice la copii și cum îi poți ajuta tu, ca părinte, pe cei mici să le dobândească.

 

1. Calitățile motrice – Ce este psihomotricitatea?

 

Psihomotricitatea se referă la dezvoltarea capacităților motrice ale unui individ, precum viteza, forța de reacție, rezistența și îndemânarea. Aceste deprinderi au rolul de a stimula mersul, aruncarea, cățărarea și săriturile.

Principalele componente ale psihomotricității sunt:

  • Simțul echilibrului
  • Coordonarea membrelor
  • Sensibilitatea kinestezică
  • Coordonarea ochi – mână sau picior
  • Agilitatea
  • Precizia mișcărilor

Psihomotricitatea îi permite copilului să își cunoască corpul, să conștientizeze echilibrul pe care îl are și să descopere care sunt lucrurile pe care le poate întreprinde cu ajutorul membrelor. În acest context, obiectivul acesteia este de fapt integrarea individului în societate.

Oamenii se manifestă prin intermediul propriului corp și, implicit, a reacțiilor fizice, fapt pentru care psihomotricitatea face referire la trei tipuri de relații:

  • Relația cu sine – implică postura corpului
  • Relația cu cei din jur – constă în legătura pe care individul o creează cu părinții și cu rudele
  • Relația cu mediul – această conexiune se realizează prin diferite activități interactive, în cazul copiilor prin intermediul jucăriilor

Calitățile motrice - Ce este psihomotricitatea

Psihomotricitatea poate fi influențată de mai mulți factori, printre care se numără și mediul familial, sprijinul și încrederea oferită de părinți, alimentația, odihna, dar și experiențele prin care trece fiecare copil în parte. În acest context, trebuie menționate și abilitățile celui mic de a se îngriji singur pe măsură ce se maturizează. De exemplu, hrănirea, îmbrăcarea și spălarea intră în sfera psihomotricității.

Rolul părinților este foarte important, deoarece aceștia sunt primele figuri de la care micuțul învață cele mai importante lucruri în viață: să meargă, să mănânce, să vorbească și multe altele. Astfel, dacă ești părinte și îți dorești ca micuțul tău să se dezvolte armonios, este esențial să acorzi o atenție deosebită acestui proces, pentru a-l ajuta pe cel mic să se descurce de unul singur, dar și să se integreze în societate alături de ceilalți oameni.

Pe lângă învățăturile primite din familie, și educația joacă la rândul ei un rol esențial în dobândirea psihomotricității. Atât la grădiniță, cât și la școală, cel mic își formează în mod constant anumite abilități foarte importante pentru viața de zi cu zi prin intermediul unor jocuri logice și educaționale. De exemplu, colorarea unor spații prestabilite, pictatul, decuparea cu ajutorul unor șabloane și exercițiile fizice contribuie la dezvoltarea motricității fine și îi oferă copilului ocazia de a se exprima fără rețineri.

Prin urmare, este absolut necesar să îți înscrii copilul la grădiniță, chiar dacă, în anumite momente, ești tentat să consideri că nu este necesar, deoarece acesta poate rămâne acasă cu bunicii. Chiar dacă pare o joacă tot ceea ce face cel mic în primii ani de educație școlară, aceste activități didactice foarte distractive și interactive îi ajută pe micuți să facă față cerințelor societății actuale. În plus, trebuie să reții și faptul că este de preferat ca toate exercițiile și jocurile pe care le face prichindelul tău la grădiniță să fie realizate și în familie, pentru a menține, astfel, o continuitate în dezvoltare.

Copiii care nu reușesc să dobândească aceste abilități sunt excluși din societate într-un fel sau altul. În cazul în care cel mic nu reușește să deprindă capacități simple de reacție și de mișcare, el nu va putea să se integreze în colectivitate, motiv pentru care este recomandat să iei legătura cu profesioniști, mai exact cu psihoterapeuți, care să-l ajute în acest sens.

 

2. Deprinderile motrice la bebeluși – Etapele dezvoltării în funcție de vârstă

 

Deprinderile motrice de bază trebuie stimulate de la o vârstă fragedă, astfel încât nou-născuții să se dezvolte rapid și armonios. Este recomandat ca, până la vârsta de 1 an, micuții să-și poată coordona cât mai bine membrele, fiindcă aceasta este o abilitate esențială. 

Și totuși, trebuie să reții faptul că fiecare copil în parte se dezvoltă în ritmul propriu și trebuie să ai răbdare și să-ți păstrezi calmul dacă cel mic nu dobândește inteligența motrică atât de repede pe cât te-ai fi așteptat.

Înainte de a afla care sunt etapele de dezvoltare a motricității în funcție de vârstă, trebuie să știi că există două categorii mari de deprinderi motrice: motricitatea fină și cea grosieră. Motricitatea fină face referire la grupele mici de mușchi și se dezvoltă lent, iar cea grosieră la grupele mari de mușchi, care ajută la susținerea capului și la mișcarea membrelor.

Dezvoltarea calităților motrice ale bebelușului se face treptat, după cum urmează:

  • O lună 

–        Are puterea de a întoarce capul

–        Își poate susține capul atunci când este ținut pe umăr

–        Prinde degetul cu mâna

–        Poate mișca brațele și picioarele

–        Stabilește contactul vizual

–        Urmărește persoanele care se află în fața lui

 

 

  • Două luni 

 

–        Se poate întoarce pe spate în pătuț

–        Duce mâinile la gură

–        Întoarce capul într-o parte și alta când este așezat cu fața în jos 

–        Mută privirea de la un obiect la altul

–        Zâmbește

 

  • Trei luni

 

–        Reușește să se întindă după diverse obiecte

–        Duce obiectele la gură

–        Începe să vocalizeze cu părinții

–        Poate sta în șezut, dacă este sprijinit

 

Deprinderile motrice la bebelușii de 3 luni

 

  • Patru luni 

 

–        Se poate rostogoli

–        Reușește să-și susțină în totalitate capul

–        Își poate lipi palmele între ele

–        Își recunoaște părinții

–        Începe să se joace cu degetele

 

 

  • Cinci luni 

 

–        Își atinge picioarele cu mâinile

–        Mută obiectele dintr-o mână în alta

–        Lasă obiectele să cadă

–        Ține singur biberonul

–        Manifestă frică față de străini

–        Întinde mâinile spre părinți
 

 

  • Șase luni

 

–        Reușește să stea în fund pentru câteva secunde

–        Duce picioarele la gură

–        Urmărește ființele cu privirea, fără să întoarcă capul

–        Se poate ridica cu ajutorul mâinilor
 

  •  Nouă luni

–        Merge de-a bușilea

–        Dacă se dezechilibrează, își redobândește echilibrul rapid

–        Se ridică în picioare

–        Ține lingura
 

 

  • Douăsprezece luni 

 

–        Reușește să stea câteva secunde în picioare

–        Arată cu degetul arătător

–        Desenează

–        Face cu mâna

–        Stă în fund
 

 

  • Douăzeci și patru de luni

 

– Sare cu ambele picioare

– Aleargă

– Desenează

– Se joacă cu mingea

Dezvoltarea motrică a preșcolarilor sau a copiilor cu vârstă școlară mică trebuie să fie una destul de avansată, deoarece cea grosieră se dezvoltă prima, iar cea fină poate fi dobândită mai târziu prin intermediul diferitelor exerciții și jocuri.

În cazul în care observi la copilul tău o întârziere mai mare de 3 luni în ceea ce privește dezvoltarea motrică, trebuie să iei legătura cu medicul de familie și să discuți cu acesta despre ce poți face pentru a remedia situația. În cazul în care perioada problematică este mai mare de 6 luni, trebuie să faci educație psihomotrică cu micuțul, pentru a-l ajuta să se dezvolte.

 

Deprinderile motrice la bebeluși - Etapele dezvoltării în funcție de vârstă

 

Nu sunt puține cazurile în care copiii își dezvoltă abilitățile motorii, socio-emoționale sau de limbaj mai târziu decât ar fi normal. Prin urmare, urmărește lista de mai jos, iar dacă constați o problemă, ia legătura cu un specialist.

 

  • Vârsta de 3 luni

 

Dacă la această vârstă bebelușul nu are reacții la zgomote puternice, își mișcă cu dificultate ochii sau mâinile ori se uită cruciș, trebuie să contactezi medicul de familie pentru un consult amănunțit.

 

  • Vârsta de 8 luni

 

Dacă copilul nu se rostogolește la 8 luni, nu-și poate susține capul, îi lăcrimează ochii în mod repetat, nu poate dormi noaptea și nu râde, atunci acesta are o întârziere în dezvoltarea psihomotrică.

 

 

  • Vârsta de 1 an

 

Dacă micuțul nu merge de-a bușilea și nu poate sta în picioare – nici cu sprijinul părinților – acesta are neapărat nevoie de jucării de dezvoltare motrică, iar tu de îndrumarea unui doctor.

 

  • Vârsta de aproximativ 2 ani

 

Motricitatea la copii ar trebui să fie destul de dezvoltată în jurul vârstei de 2 ani. De aceea, în cazul în care cel mic nu reușește să pronunțe nici măcar câteva cuvinte, nu se joacă, nu poate merge și se teme foarte tare de alți oameni, trebuie să știi că are nevoie de ajutor specializat.

Ține cont de faptul că, dacă problemele de sănătate ale celui mic sunt identificate la timp, acestea pot fi remediate cu ușurință, motiv pentru care este foarte important să-ți analizezi pruncul cu foarte mare atenție.

 

3. Calitățile motrice la copii – Cum pot fi dezvoltate aceste deprinderi? 

 

Acum că ai aflat care este nivelul de motricitate la copiii de diferite vârste, a venit vremea să afli cum îți poți ajuta tu nou-născutul să se dezvolte armonios. Motricitatea celor mici se poate dezvolta natural, dar și cu ajutorul părinților, motiv pentru care trebuie să cunoști toate exercițiile pe care este recomandat să le faci aproape zilnic cu micuțul tău.

Imediat după naștere, după aproximativ 10 săptămâni, este foarte important să faci următoarele exerciții cu cel mic:

  •       Flexează-i membrele timp de aproximativ 5 minute pe zi, pentru a-l ajuta să-și dezvolte mai ușor funcțiile motorii 
  •       Fă-i masaj în zona gâtului și a capului
  •       Joacă-te zilnic cu degetele micuțului 
  •       Întoarce-l de pe o parte pe alta în mod constant
  •       Susține-i capul de fiecare dată când îl iei în brațe

 

Calitățile motrice la copii - Cum pot fi dezvoltate aceste deprinderi

 

Pe lângă aceste activități simple, există și câteva produse și jucării care sunt special concepute pentru dezvoltarea celor mici. Printre acestea se numără:

 

  • Premergătorul

 

Premergătorul îl ajută pe cel mic să stea liniștit, să nu se lovească în momentele în care tu nu ești atent la ce face și îi oferă sprijin pentru a învăța să meargă și să-și coordoneze picioarele.

 

  • Puzzle-ul

 

Puzzle-ul îi dezvoltă celui mic capacitățile cognitive. Acest joc îi ajută pe micuți să coreleze corect imaginile și să asocieze piesele cu spațiile goale rămase pe tablă.

 

  • Piesele Lego

 

Prin intermediul pieselor Lego îi oferi micuțului tău o mână de ajutor, deoarece, în acest fel, contribui la dezvoltarea lui cognitivă și motorie, jocul fiind și o modalitate prin care cel mic va învăța să își miște mânuțele.

 

  • Balansoarul

 

Balansoarul îl determină pe micuț să-și coordoneze mișcările corpului. Cu ajutorul unui astfel de produs, bebelușii sunt stimulați atât din punct de vedere fizic, cât și social, întrucât această jucărie îi face să râdă.

 

  • Coșul de cumpărături

 

Micuții adoră să imite tot ceea ce fac părinții, tocmai de aceea îi poți oferi prichindelului tău un coș de cumpărături, cu ajutorul căruia să se plimbe. Acest tip de “jucărie” îi poate stimula capacitatea de mișcare și încurajează jocurile de rol, care sunt foarte benefice pentru cei mici.

 

  • Consola Webee

 

Consola Webee este special concepută pentru dezvoltarea copiilor. Aceasta este destinată micuților cu vârste cuprinse între 1 și 6 ani, cărora le pune la dispoziție jocuri ideale pentru învățarea culorilor, a animalelor sau a formelor. Cuprinde 50 de jocuri care îl va putea ajuta pe copilul tău să se dezvolte în mod armonios și să dobândească o mulțime de abilități esențiale.

 

  • Plastilina

 

Plastilina este perfectă pentru cei mici, deoarece este foarte distractivă și îi determină să-și folosească mâinile și să-și dezvolte motricitatea grosieră. Astfel, dacă încă nu te-ai gândit la un asemenea produs pentru micuțul tău, de acum este necesar să-l iei în calcul, mai ales dacă îți dorești să ai un copil sănătos.

 

  • Cubul Rubik

 

Cubul Rubik este destinat copiilor cu vârsta de peste 3 ani, însă trebuie să reții că este un joc cu o însemnătate aparte. Acest tip de jucărie îl ajută pe micuț să-și îmbunătățească memoria, să-și miște mâinile și să-și pună în funcțiune capacitățile cognitive, astfel încât să găsească asocierile corecte. Cu alte cuvinte, este un produs care nu trebuie să lipsească din camera celui mic.

În cele din urmă, pune preț pe fiecare tip de jucărie concepută pentru micuții cu vârste cuprinse între 1 și 5 ani, fiindcă aceste produse îi pot ajuta foarte mult, mai ales în ceea ce privește dezvoltarea armonioasă și echilibrată. Ajută-ți copilul cu tot ceea ce poți, pentru ca el să devină un adult inteligent și sociabil, capabil să se adapteze și să se integreze în societate.

 

Sursa foto: Unsplash.com

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.